Galoşpetreu

Casa Tradiţională Maghiară

Instituţia

sample imageCasa tradițională maghiară a Văii Ierului din satul Galoșpetreu și-a deschis porțiile vizitatorilor în anul 2002. Fondatorul și susținătorul casei tradiționale este dr. Kéri Gáspár, medic stomatolog originar din Galoșpetreu, actual locuitor al orașului Săcuenului. În procesul de înființare a casei tradiționale, care în mare parte a fost derulat fără ajutor, a primit sprijin profesional de la facultatea de etnografie din Cluj Napoca, iar sprijin material de la Consiliul Județean Bihor. Casa tradițională ne uimește nu doar prin locuința construită în 1870, reconstituită autentic, dar în curte putem vede și anexele gospodărești a unei familii de agricultori de la sfârșitul secolului al XIX.-lea, începutul secolului XX (grajd, coteț de porc, șură de căruță, șură de fân). Poarta și gardul sunt rezultatele unei reconstrucții autentice, de asemenea fântâna cu cumpănă, caracteristic văii Ierului, precum și hambarul construit în prelungirea gardului. În aceste clădiri gospodărești intrăm în contact direct cu uneltele principale ale casei țărănești și cu uneltele foarte rare în zilele de azi, cu uneltele pescuitului zonelor mlăștinoase. sample image Pivnița și clădirea din fața acesteia prin obiectele, uneltele expuse ne povestesc despre timpurile când viticultura din Valea Ierului era încă vestită. Casa construită din lut este acoperită și acum cu trestie, are o prispă prevăzută cu balustradă din lemn. Într-una dintre clădirile anexe, în anul 2010 s-a amenajat o sală memorială în amintirea preotului reformat, Sass Kálmán, martirul mișcării revoluționare din 1956. Această expoziție memorială, deși foarte succint, ne prezintă și pe ceilalți martiri ai acestei mișcări, conuscuți sub numele de "grupul de la Valea lui Mihai".

Faceți click pe imagini pentru a intra în galeria de fotografii.

Informații

Programul de funcționare: pe baza anunțării prealabile a vizitei.

Taxa de intrare: 3 lei

Alte taxe: -